The Fishing and Hunting Channel, singurul canal TV din România dedicat exclusiv pescuitului şi vânătoriia fost lansat pe 19 martie 2008, si a inceput sa colaboreze cu postul INFO PESCAR TV cu privire la retransmisia online a postuluisi nu numai.
Pe lângă jurnalişti şi împătimiţii în ale pescuitului şi vânătorii, s-a remarcat prezenţa unor personalităţi cu competenţe în domeniu sau practicante ale pescuitului: Gheorghe Ştefan, Preşedinte Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Ivan Patzaichin, echipa Andrei Vlădeanu şi Vlăduţ Mateianu.
Evenimentul a fost precedat de o conferinţă de presă la care au luat cuvântul Mihai Ursoi, Director Executiv IKO Romania, Victor Hodorog, Director General Tematic Cable, Ivan Patzaichin şi Octavian Popa, Comisar General Garda Naţională de Mediu.
The Fishing and Hunting Channel va avea o grilă de programe proaspătă şi atractivă, structurată pe două secţiuni. Prima secţiune va aborda emisiuni despre pescuit şi va ocupa 60% din grila de programe. Restul de 40% va reveni celei de-a doua secţiuni, cuprinzând emisiuni dedicate vânătorii.
24 de ore din 24 de program special, incluzând documentare de excepţie despre mari rezervaţii pentru pescuit şi vânătoare din întreaga lume, cele mai recente turnee de pescuit şi partide de vânătoare, cele mai performante echipamente şi instrucţiuni de folosire.
The Fishing and Hunting Channel va aduce în faţa telespectatorilor săi experienţa reală a pescuitului şi a vânătorii: tărâmuri minunate, natură extraordinară, posibilităţi nelimitate. Totul despre cel mai bun sezon, cea mai bună vreme, cele mai bune locuri şi cea mai delicioasă momeală, sau despre secretele statului la pândă şi ale camuflajului.
The Fishing and Hunting Channel se adresează publicului masculin, pe segmentul de vârstă 19 – 59 ani, vizându-i în special pe cei pasionaţi de pescuit şi vânătoare, dar şi pe cei cu dragoste pentru sport, natură şi aer liber. Canalul va fi distribuit prin cablu, DTH şi IPTV şi va avea acoperire naţională.
Ca proiecte pentru anul în curs: televizarea a două mari concursuri de pescuit care se vor desfăşura pe teritoriul Ungariei, „Cupa Dynamite Baits la crap” (mai exact calificările şi finala), unde şi-a anunţat prezenţa şi renumitul pescar Frank Warrwick, şi „Maratonul de 100 de ore de la Maconka” (zilnic, două ore în direct), la care vor participa 27 de echipe din 10 ţări, printre care şi România.
The Fishing and Hunting Channel îşi propune o implicare efectivă în activitatea pescarilor şi vânătorilor, constând atât în realizarea de parteneriate în vederea organizării de concursuri de specialitate, cât şi în mediatizarea la scara naţională a celor două sporturi.
The Fishing and Hunting Channel este rezultatul asocierii cu succes a două companii cu tradiţie şi experienţă relevante în domeniu, Tematic Cable şi IKO Media Group.
Fondat în 2003, Tematic Cable este cel mai eficient distribuitor de canale prin cablu, DTH şi IPTV din România, având peste 9 milioane de abonaţi conectaţi la canalele TV distribuite. În prezent, Tematic Cable operează canalele Musicmax şi Musicmax Adult.
IKO Media Group, un actor important pe piaţa media central-europeană, are în portofoliu canale tematice axate în principal pe sport, filme şi documentare. IKO România, membru al IKO Media Group, operează canalele SportKlub, SportKlub+, DoQ, COOL TV şi film+.