Monthly Archives: January 2013

AXN SPIN Romania

Compania ce detine pe piata din Romania programele AXN, AXN Sci-Fi si AXN Crime, a decis sa aduca pe piata un nou canal TV, respectiv AXN SPIN. Desi pe piata din Polonia acesta exista si in varianta HD, pentru moment nu exista informatii daca in Romania se va retransmite si aceasta varianta.

Programul AXN Spin România a apărut în multiplexul de distribuție Sony Pictures TV International, frecvența de 12.605 GHz, Pol H, SR 27500, FEC 5/6, DVB-S/QPSK. Semnalul este criptat Profi sistem PowerVM.

Canalul AXN Spin se adreseaza persoanelor cu varsta de 13 și 25 de ani.

OTV emite online

Azi a aparut pe Mediafax stirea ca OTV a inceput sa emita online. Adevarul este ca postul de televiziune emite online de foarte mult timp pe adresa oficiala otv.com.ro si era preluat de foarte multe siteuri dedicate posturilor care emit online, Sigurul lucru nou este aparitia adresei televiziuneapoporului.ro unde postul OTV emite online pe pagina principala fara a avea subpagini.

Emisia online nu intra sub incidenta CNA si nu incalca in nici un fel legea atata timp cat distribuitorul detine toate drepturile de autor pentru materialele difuzate si taxele adiacente.

Pe 30 Ianuarie se judeca cererea de suspendare provizorie a deciziei CNA.

ACASA TV / PRO TV / CANCAN TV

Multa lumea a acuzat PRO TV pentru ca a adus pe posturile TV din ograda proprie emisiuni unde erau promovate manelele. Cea mai des nominalizata emisiune era/ este “Teo” desi aceasta nu mai este realizata de multi ani.  Desi au stat cuminti multi ani, cei de la MEDIA PRO au decis sa coboare nivelul emisiunilor de noapte pentru a concura cu jegul difuzat de ANTENA 1 si Kanal D la orele respective.  Asa a aparut CANCAN TV in grila de programe a postului ACASA TV. Dupa ce vizualizati clipul postat pe Vimeo, de catre Vali Petcu, va rog sa va ganditi ca aceasta emisiune este promovata de catre Andreea Esca in cadrul stirilor de la ora 19:00.  Se pare ca cei de la MEDIA PRO nu se gandesc ca exista posibilitatea ca acest tip de emisiuni sa scada credibilitatea celui mai vizionat canal tv din Romania ( prin promovarea emisiunii de scandal si in cadrul programelor PRO TV )  Se pare, pentru moment, cel mai important este ca in data de 23.01.2013, CANCAN TV a fost lider de audienta, urmat de catre ANTENA 1 si KANAL D, care in acelasi interval orar difuzeaza tot emisiuni de scandal.

NASUL TV obligatoriu la retransmisie

NASUL TV devine obligatoriu la retransmisie incepand cu 1 Februarie 2013. Incepand cu aceasta data, alaturi de NASUL TV, mai sunt obligatorii la retransmisie si posturile: TRANSILVANIA LIVE, LOOK TV si ROMANIA TV.  Companiile de cablu au la dispozitie 30 de zile de la aceasta data pentru a introduce aceste posturi, rezultand ca incepand cu data de 1 Martie, indiferent de reteaua de cablu la care sunteti abonat, trebuie sa receptionati aceste posturi.

Este la latitudinea companiilor de cablu TV daca introduc aceste posturi prin marirea ofertei de programe sau inlocuiesc alte posturi deja existente. Cele mai mari sanse sunt ca acestea sa intre in locul posturilor TV care au parasit lista canalelor TV obligatorii la retransmisie, respectiv: DDTV, MyneleAlfa Omega, The Mony Channel, Speranta TV,  Trinitas TV si TOP 1.

LISTA CANALELOR TV OBLIGATORII LA RETRANSMISIE:

  1. Pro TV
  2. Antena 1
  3. Kanal D
  4. Antena 3
  5. Prima TV
  6. Realitatea TV
  7. Național TV
  8. B1 TV
  9. România TV
  10. OTV
  11. Antena 2
  12. Favorit TV
  13. Taraf TV
  14. Kiss TV
  15. Euforia
  16. GSP TV
  17. Național 24 Plus
  18. U TV
  19. Music Channel
  20. TV Neptun
  21. Nașul TV
  22. Transilvania Live
  23. Look TV
  24. Hit Music
  25. TVH2O
  26. Inedit TV

OTV a ramas fara licenta

 

Postul de Televiziune OTV a ramas fara licenta de emisie dupa ce CNA a decis cu unanimitate de voturi ca aceasta sa fie retrasa pentru neplata amenzilor aplicate OTV de catre CNA in perioada 2009-2012.

OTV a fost lansat in 2000 sub numele de OGLINDA TV ( alaturi de cotidianul cu acelasi nume ) si si-a intrerupt emisia in 2002 ca urmare retragerii licentei de catre CNA in urma unui interviu cu politicianul Vadim Tudor. Dupa o pauza de doi ani, OTV revine pe piata televiziunilor din Romania cu ajutorul jurnalistului Sorin Rosca Stanescu care se prezinta in fata CNA pentru a cere licenta pentru OCRAM TV. Licenta a fost acordata fara ca CNA sa verifice ca societatea pe care o reprezenta domnul Sorin Rosca Stanescu, apartinea lui Dan Diaconescu.

Pe langa aceasta lovitura primita de catre Dan Diaconescu, tot azi a fost prezentata de catre CNA lista programelor obligatorii la retransmisie ( posturile care nu cer bani pentru retransmisiei sunt clasate dupa nivelul de audienta si ajung pe lista posturilor obligatorii de distribuit de catre scoietatile de cablu TV ) In lista acestor canalelor obligatorii, care intra in vigoare de la 1 Febriarie, nu se mai regaseste postul DDTV, care este detinut de catre Dan Diaconescu.  Acesta a iesit de pe lista posturilor obligatorii datorita scaderii nivelului de audienta. Desi lista nu a intrat inca in vigoare, unele companii de cablu TV au scos din grila de programe si postul DDTV.