Monthly Archives: June 2016

Antena 3, chemată în instanță pentru calomnie

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a dat în judecată postul de televiziune Antena 3, de la care solicită daune morale în valoare de 250.000 de euro, acuzând o „campania sistematică de insultare şi denigrare” a sa.

Astăzi, 16 iunie 2016, am depus, prin avocat, la Registratura generală a Tribunalului Bucureşti, acţiunea civilă prin care solicit postului TV Antena 3 plata unor daune morale în valoare de 250.000 Euro.

Precizez că în dosarul cauzei figurează transcrierea celor 53 (cincizeci şi trei) de emisiuni calomniatoare la adresa mea, difuzate şi redifuzate de numitul post TV în intervalul 2014-2016, adică după pronunţarea Hotărârii definitive a Curţii de Apel Bucureşti (decizia 1328R din 18.09.2014) care a stabilit, în procesul intentat contra lui Bogdan Diaconu, că acesta m-a defăimat în chestiunea presupusei „fraudări a votului de la Paris, la alegerile prezidenţiale din 2009”.

Citeste stirea integral pe JURNALISTII.RO

Achizitii de filme la JURNAL TV

Postul din televiziune din Republica Moldova, JURNAL TV, a anuntat semnarea de contracte cu cele mai cunoscute case de productii din lume in vederea achizitionarii de filme.

“Vara asta aveţi un motiv în plus să fiţi cu ochii pe Jurnal TV! Postul de televiziune a pregătit cele mai bune şi premiate pelicule, de la drame şi comedii până la filme de acţiune şi thrillere. Bătălii cosmice, supereroi, nave spaţiale şi creaturi ciudate. Toate vin la pachet cu noua colecţie de filme licenţiate pe care a pregătit-o Jurnal TV pentru cinefili.

Personaje ca Luke Skywalker, Prinţesa Leia, Darth Vader şi fraze precum „Forţa fie cu tine” vor intra în casele dumneavoastră cu seria de filme „Războiul stelelor” care a devenit un veritabil fenomen cultural mondial. 

Lista peliculelor legendare este completată de Trilogia „Omul de Fier”, care vi-i aduce în faţa micilor ecrane pe cei mai cotaţi actori, în ipostaze de supereroi.

Pentru a-şi delecta telespectatorii cu filme de top, Jurnal TV a semnat contracte cu cele mai recunoscute case de producţie din lume şi a răscolit în palmaresul celor mai tari regizori. Ridley Scott, James Cameron sau fraţii Russo sunt doar câţiva dintre titanii cinematografiei ale căror filme vor fi difuzate la Jurnal TV.

La o serie de desene animate şi filme de familie sunt invitaţi micii telespectatori, dar şi părinţii lor, pentru a-şi cunoaşte personajele preferate.

Urmăriţi în curând la Jurnal TV o selecţie remarcabilă de filme pe gustul fiecăruia.” 

Adrian Candu cere despagubiri de 30.000 EURO de la Jurnal TV

Președintele Parlamentului din Republica Moldova, Andrian Candu, a dat in judecata postul de televiziune JURNAL TV pe motiv de lezare a onoarei, demnității și reputației profesionale.

Presedintele Parlamentului afirma ca actiunea in instanta a inceput acum un an si din cei 30.000 euro doreste sa achizitioneze doua paturi speciale pentru un spital de copii.

„Din păcate, titlurile apărute astăzi în media, despre un proces de judecată ce a fost inițiat mai bine de un an și tergiversat intenționat de avocații respectivului post TV, încalcă regretabil dezideratele corectitudine, echidistanță și profesionalism. Suma de 30 de mii de euro, menționată în articolele de presă, reprezintă banii necesari pentru achiziția a două pătucuri speciale (chirurgicale) pentru copiii ce au suferit arsuri grave”

Cinethronix TV a inceput sa emita

Postul de documentare Cinethronix TV a inceput sa emita pe 20 Iunie 2016. Postul de televiziune va difuza documentare realizare de echipe de romani.

Aria de emisie a Televiziunii CINETHRONIX este NATIONALA. Licenta acordata de CNA este una regionala, pentru Municipiul Bucuresti si judetele Constanta, Ilfov, Ialomita, Buzau, Dambotiva si Teleorman. Postul Cinethronix poate fi retransmis de toti operatorii de cablu de pe teritoriul Romaniei. De asemenea, CINETHRONIX detine si o licenta internatională pentru Bulgaria, în zonele cu vorbitori de limba romana, care va fi extinsa pentru întreaga Diaspora.